Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Revelion Egipt

Cairo – Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu – Luxor – Karnak –Hurghada – Gizah – Sakkara – Memphis – Alexandria
EUR 2980 00 EUR
pret/persoana
Descoperiți lumea faraonilor și a piramidelor
O călătorie în timp, diversă şi unică prin locurile pe care numai puţini le ştiu sau şi le imaginează când se gândesc la această destinaţie, care a fascinat şi va fascina şi în viitor. Încă din sec. al V-lea î.e.n., Herodot scria despre Egipt că “nicăieri în lume nu vom găsi la un loc atâtea lucruri minunate şi de o grandoare care te lasă fără cuvinte” şi lucrurile nu prea s-au schimbat de atunci. Nu numai monumentele faraonice sunt atracţiile acestui circuit dar şi moştenirea lăsată de greci, romani, creştini timpurii, alături de tezaurul de artă şi arhitectură acumulate în secolele de stăpânire islamică şi nu în ultimul rând, mirajul deşertului cu oazele sale de verdeaţă şi civilizaţie. Circuitul în Egipt pe care vi-l propunem este o performanță în domeniul turismului cultural, care reușește să cuprindă obiective din epoci diferite ale unei istorii de peste cinci mii de ani: arhitectură faraonică, colecții de artă veche, vestigii din epocile greacă și romană, monumente creștine, moschei, palate musulmane și edificiile „belle epoque". Ce s-a întâmplat în zorii omenirii și cum au apărut mari înfăptuiri de-a lungul mileniilor pe malurile Nilului? Aceasta este întrebarea care i-a determinat pe mulți să-și consacre întreaga viață studiului egiptologiei, cel mai complex domeniu al istoriei vechi. Nisipul le-a păstrat mii de ani, iar savanții le-au redat înțelesurile uitate: piramide și temple funerare grandioase, fresce cu simboluri religioase, basoreliefuri evocatoare cu aspecte cotidiene, motive ornamentale în piatră, obeliscuri de granit, statui stilizate cu chipuri de zei și faraoni, hieroglife și siluete cioplite pe ziduri, morminte, însemne ale puterii, bijuterii, sarcofage și mumii. Arta egipteană e forma sublimă a aspirației permanente a oamenilor la nemurire, iar noi vă invităm să o descoperiţi.

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Barajul din Aswan, Lacul Nasser, Cariera de granit roz, Nilul, Deşertul de Est, Marea Roşie, plaje idilice, recifuri de corali

Obiective arta: Cairo cu Biserica Suspendată, Biserica Sf.Gheorghe, Biserica Abu Sergah, Citadela lui Saladin, Moscheea de Alabastru, Bazaul Khan el Khalili, Piramidele Gizah, Necropola Sakkara, Memphis, Piaţa Tahrir, Muzeul de Egiptologie, Sanctuarul Zeiţei Isis, Abu Simbel, Kom Ombo, Templele Edfu, Templul Luxor, Templul Karnak, Valea Regilor, Templul Funerar al Reginei Hatshepsut, Valea Reginelor, Coloşii lui Memnon, Templul Karnak; Tur Alexandria cu Fortul Qaitbey, Palatul și Grădinile Montazah, Columna lui Pompei, Teatrul Roman, Catacombele din Komas-Suqqafa, Biblioteca

Obiective traditii: Croazieră pe Nil, petrecerea de Revelion

Obiective distractii: Croazieră “by night” cu cină tip bufet, vizitarea unui aterlier de papirusuri, “jeep safari”, scuba diving, croaziere în zona recifurilor

Info tarif:

2980 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 900 EURO (tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 25 turiști; pt. 15-24 turişti, tariful se va majora cu 160 euro/pers.)


(tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 25 turiști; pt. 15-24 turişti, tariful se va majora cu 160 euro/pers.)

Nr minim de turisti: 25

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 11 Pensiune completă: 3 Cină: 6 All inclusive; 3



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 22:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom).


Ziua 2. Bucureşti – Cairo – Aswan – Îmbarcare pe vasul de croazieră
  • Masa:  Cină
  • Cazare:  Vasul M/S Nile in Style 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Avion Autocar Vas de croaziera
  • Obiective:  Barajul Lacul Nasser Obeliscul Neterminat Templul Philae
  • Descriere:  Plecare spre Cairo cu compania Tarom, zbor RO 101 (00:45 / 03:30). Bine aţi venit pe tărâmurile uneia dintre cele mai vechi civilizații din istoria omenirii, civilizaţia egipteană! Întâlnire cu ghidul local şi transfer la aeroport pentru zborul companiei Nile Air, spre Aswan, cel mai sudic oraș egiptean situat în cea mai încântătoare parte a Nilului, unde deșertul se oprește chiar în malul fluviului, oraș care se bucură de o atmosferă relaxantă și de vecinătatea multor atracții diverse, care îi conferă un exotism aparte. În jurul prânzului ne vom îmbarca pe vasul de croazieră, după care vom vizita Barajul, Lacul Nasser și cariera de granit roz, unde a rămas „captiv”, timp de 3.500 de ani, Obeliscul Neterminat. Vom mai face o ieșire în zona Aswan pentru excursia la Philae - sanctuarul zeiței Isis, construit pe locul în care a fost înmormântat soţul ei, Osiris. Odată cu construirea marelui baraj de la Aswan, templul a fost ameninţat cu inundarea, dar intervenţia UNESCO a dus la salvarea lui. Ne vom întoarce pe vasul cu care vom călători în următoarele trei zile până la Luxor, într-o etapă a circuitului nostru care reconstituie fidel programul primelor croaziere brevetate de compania de turism britanică „Thomas Cook & Son”, din sec. al XIX-lea. În acea perioadă se naviga încet, cu vapoare cu aburi, timp de săptămâni, iar zilele de trândăveală pe punte alternau cu excursii la vestigiile antice de pe malurile fluviului. În prezent, singurele diferențe sunt standardele de confort ale camerelor unui hotel modern de 5* și viteza de deplasare, păstrându-se însă obiceiul englezesc al lui „five o'clock”. Dejun, cină şi cazare la bordul vasului M/S Nile in Style 5* (sau similar 5*).


Ziua 3. Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cina
  • Cazare:  Vasul M/S Nile in Style 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Vas de croaziera
  • Obiective:  Templu Abu Simbel Templul Kom Ombo
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom pleca cu autocarul pentru a vizita copleșitorul templu Abu Simbel inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, care a fost construit în sec. al XIII-lea î.e.n. de către faraonul Ramses al II-lea, pentru a celebra succesul obţinut în bătălia de la Kadesh împotriva poporului hitit. Pentru multă vreme celebrul templu a fost ascuns de nisipul auriu al deşertului, până în anul 1813 când exploratorul elveţian Jean Louis Burkhart l-a redescoperit. Remarcabilele statui din piatră îi reprezintă pe Ramses şi pe soţia sa, Nefertari. Templul este unic datorită faptului că soarele pătrunde în camera sacră luminând perfect interiorul doar două zile pe an, de ziua regelui pe 21 februarie şi în ziua încoronării sale, pe 22 octombrie. Revenim pe vapor pentru a începe croaziera, iar pe traseul până la Luxor vom petrece cea mai mare parte din timp la bordul vasului de unde vom putea admira şi surprinde în fotografii combinaţia dintre peisajul selenar al deşertului şi siluetele impozante ale misterioaselor temple faraonice. Timp de două zile, se vor succede de-a lungul Nilului, imaginile bucolice ale unui univers mitic cu oameni angrenați în ritmul lor sacru, atemporal. Vom vizita două temple din perioada dinastiei ptolemeilor. Primul templu pe care-l vom vizita seara, este denumit în prezent Kom Ombo și a reprezentat în antichitate un centru religios închinat binomului Sobek – Haroeris, un zeu crocodil și altul șoim, care simbolizau dimensiunile complementare, telurică și celestă, contopite în unitatea sacră a Lumii. Dejun, cină şi cazare pe vas.


Ziua 4. Edfu – Luxor
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină festivă
  • Cazare:  Vasul M/S Nile in Style 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Obiective:  Templul Edfu
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita cel de-al doilea templu din perioada dinastiei ptolemeilor, Edfu, cel mai bine conservat templu antic din Egipt, fiind dedicat zeului Horus, cel care l-a redat veșniciei pe tatăl său Osiris și care simboliza triumful perpetuu al dinastiei faraonice. Vasul va naviga până în zona oraşului Luxor, cea mai mare concentrare de monumente și vestigii antice, care evocă în mod exemplar complexitatea credințelor și simbolurilor religioase ale vechilor egipteni. Numele vechi al așezării era Teba, capitala faraonilor Regatului Nou, o epocă ce a durat cinci secole şi care a cuprins cele mai glorioase trei dinastii din istorie, între anii 1550 și 1069 î.Hr.. Templele monumentale Luxor și Karnak erau renumite în toată lumea antică și atrăgeau vizitatori încă din perioadele greacă și romană. Dejun, cină festivă de revelion şi cazare pe vas. LA MULȚI ANI 2024!


Ziua 5. Luxor – Karnak – Luxor
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Steigenberger Luxor 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Vas de croazieră Autocar
  • Obiective:  Valea Regilor Templul Funerar al Reginei Hatshepsut Valea Reginelor Coloșii lui Memnon Templul Karnak
  • Optionale:  Mormântul lui Tutankhamon
  • Descriere:  Mic dejun. Debarcare de pe vasul de croazieră, după care vom începe vizita în Valea Regilor, necropola dintre munți, unde vom vedea morminte elaborate, săpate în piatră și decorate cu scene din mituri care descriu drumul faraonului spre nemurire. Trei astfel de morminte pe care le vom putea vizita, au fresce perfect conservate, iar cel mai faimos și singurul descoperit intact, este cel al lui Tutankhamon (intrare opțională). Pe același mal vestic al Nilului (malul celor adormiţi), vom mai admira alte situri importante, precum Templul Funerar al Reginei Hatshepsut, Valea Reginelor și Coloșii lui Memnon. Vom reveni pe malul estic pentru a vizita Templul Karnak care reprezintă cea mai grandioasă lucrare în piatră închinată zeilor, lăsată moștenire de vreo civilizație a lumii. Vom vizita Karnak-ul care reprezintă sinteza practicilor religioase a două milenii, o culme a transfigurării artistice a miturilor ancestrale egiptene. Complexul întins pe o suprafață de 40 ha, a fost domeniul închis al sacerdoților care îndeplineau ritualurile de venerare a Triadei Tebane. Aici era casa lui Amon Ra, zeitatea supremă a Egiptului de Sus, devenit în timp zeu universal în bazinul Mediteranei Orientale. Cei mai puternici faraoni au contribuit la desăvârșirea monumentelor, între care se remarcă Hipostilul - marea sală cu 134 de coloane gigantice, acoperite cu basoreliefuri ce redau suma tuturor elementelor care compun Universul guvernat de zeul solar Amon Ra. La lăsarea asfințitului vom descinde în universul magic al templului Luxor, unde obeliscurile, coloșii lui Ramses al II-lea și basoreliefurile sunt potențate de lumina reflectoarelor. Cină și cazare la Hotel Steigenberger Luxor 5* (sau similar 5*).


Ziua 6. Luxor – Dendera – Hurghada
  • Masa:  Mic dejun, all inclusive
  • Cazare:  Hotel Swiss Inn Resort 5* (sau similar 5*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Complexul din Dendera
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Dendera, care se află la 4 km sud-vest de orașul Qena, pe partea vestică a Nilului, renumită pentru Complexul de Temple, care acoperă o suprafață de 40.000 m2, înconjurat de un zid protector. Vom vizita Complexul din Dendera, important centru administrativ și religios încă din timpul dinastiei a VI-a (2320 î.Hr.), fost lăcaș de cult de la începuturile istoriei Egiptului Antic. Complexul este format din mai multe temple: Templul lui Hathor, templul principal, totodată cel mai bine conservat templu din Egipt, Templul Nașterii lui Isis, Lacul Sacru, Sanatoriu, Capela lui Nectanebo al II-lea, Bazilica Creștină, Capela Romană, Porțile lui Domițian și Traian, Chioșcul Roman etc.. Itinerariul zilei ne va purta în continuare prin Deșertul de Est până la țărmul Mării Roșii, în stațiunea Hurghada, unde vom ajunge la ora cinei în complexul hotelier destinat sejururilor All Inclusive. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Swiss Inn Resort 5* (sau similar 5*).


Ziua 7. Hurghada
  • Masa:  Mic dejun, all inclusive
  • Cazare:  Hotel Swiss Inn Resort 5* (sau similar 5*)
  • Descriere:  Mic dejun. Această zi va fi de relaxare la mare, cu toate mijloacele de agrement obișnuite pe un litoral. Marea Roșie este vestită pentru recifurile de corali, specifice climatului subtropical, unde trăiesc pești cu forme și culori diverse. O apă plăcută, cu o temperatură constantă de 25 de grade, cu o claritate deosebită, în diferite nuanțe de turcoaz, ne invită la partide de înot și snorkeling. Pentru a observa cei mai mulți pești în mediul lor natural, se pot face ieșiri în larg pentru scuba diving sau croaziere în zona recifurilor, la bordul vaselor cu hublouri subacvatice, care facilitează contactul cu fauna marină. De asemenea, se vor organiza acțiuni opționale, de tipul „jeep safari”, pentru a descoperi particularitățile reliefului și ale vieții beduinilor din deșert. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Swiss Inn Resort 5* (sau similar 5*).


Ziua 8. Hurghada
  • Masa:  All Inclusive
  • Cazare:  Hotel Swiss Inn Resort 5* (sau similar 5*)
  • Obiective:  Timp liber pentru plajă
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru plajă, cumpărături sau excursii opționale. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Swiss Inn Resort 5* (sau similar 5*).


Ziua 9. Hurghada – Cairo
  • Masa:  Mic dejun, cina
  • Cazare:  Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Cairo, drumul spre capitală desfășurându-se în cea mai mare parte de-a lungul coastei africane a Mării Roșii, prilej de a observa mai multe aspecte ale cadrului natural muntos și ale litoralului egiptean. Cină și cazare în Cairo la Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*).


Ziua 10. Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Cairo
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Complexul Funerar Gizah: Marea Piramidă a lui Keops Muzeu Național al Civilizației Egiptene: Sala Mumiilor Necropola Sakkara Muzeul Memphis Atelier de papirusuri
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom vizita piramidele de la Gizah. Cu o vechime de peste 4.500 de ani, Complexul Funerar Gizah are drept simbol suprem trei structuri colosale, mormintele de formă piramidală ale faraonilor Regatului Vechi: Keops, Kefren și Mykerinos. Alături de legendarul Sfinx, piramidele sunt cele mai uimitoare creații ale unei spiritualități complexe și enigmatice, cel mai cunoscut reper cultural al omenirii, care i-a fascinat pe erudiți de-a lungul vremii. De altfel, Marea Piramidă a lui Keops este singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care a rezistat timpului, pe care vom putea să o vizităm și în interior. Ca inedit, dacă va fi deschis, vom vizita Sala Mumiilor din cadrul noului Muzeu Național al Civilizației Egiptene. Ne vom deplasa apoi spre Necropola Sakkara, unde vom contempla prima piramidă construită vreodată pe Pământ, denumită Piramida în Trepte a faraonului Djoser, din sec. al XXVII-lea î.Hr.. Al treilea complex arheologic din programul zilei va fi Memphis, un muzeu în aer liber, care etalează câteva statui de granit și alabastru, de mari dimensiuni, pe locul primei capitale a Egiptului Faraonic. În încheierea zilei vom vizita un atelier de papirusuri, unde sunt expuse reproduceri ale unor lucrări străvechi, cu tematică mitologică și istorică, dar și un laborator de parfumuri tradiționale. Cină și cazare în Cairo la Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*).


Ziua 11. Cairo
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Muzeul de Egiptologie
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Muzeul de Egiptologie care adăpostește cea mai bogată colecție de artă antică egipteană. Printre capodoperele diferitelor perioade şi dinastii vom vedea comoara din mormântul lui Tutankhamon. Turul ghidat va cuprinde mai multe galerii cu sarcofage și coloși din epoca Regatului Nou (Amenhotep al III-lea, Ramses al II-lea) şi sala Tell al Amarna, dedicată faraonului monoteist Akenaton. Cină și cazare în Cairo la Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*).


Ziua 12. Cairo – Alexandria – Cairo
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Excursie de o zi la Alexandria
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Alexandria, „capitala ştiinţifică a antichităţii”, oraş situat pe țărmul Mării Mediterane. Portul glorios al suveranilor Ptolemei a fost darul lui Alexandru cel Mare, cel care a venit în Egipt ca eliberator în anul 332 î.Hr. și care s-a lăsat condus de semne mistice spre locul confirmării originii sale divine, de către preoții egipteni. Semnele măreției apuse ale acestui oraș sunt încă prezente, dar nu atât de evidente, dar le veţi descifra plasând în context simbolurile dispărute ale antichității: istoriile Farului și Bibliotecii, amintirea Cleopatrei, a templelor romane, înțelepciunea filozofilor și teologilor care au trudit în acest sanctuar al cunoașterii. Alexandria este un spectacol al decadenței în notă romantică, cu o faleză impresionantă, lungă de 20 km și o bogăție remarcabilă de edificii neoclasice, neobaroce sau Art Nouveau, sufocate de patina unui secol al dezmoștenirii. Vom vedea Fortul Qaitbey (exterior), construit cu piatra Farului dispărut, Palatul și Grădinile Montazah, Columna lui Pompei, Catacombele din Kom as-Suqqafa și Biblioteca cea nouă (interior, exceptând muzeele). Seara, întoarcere la Cairo pentru cină și cazare la Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*).


Ziua 13. Cairo
  • Masa:  Mic dejun, cina
  • Cazare:  Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Biserica Suspendată Biserica Sf. Gheorghe Biserica Abu Sergah Citadela lui Saladin Moscheea de Alabastru Bazarul Khan el Khalili
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom vizita unul dintre cele mai reprezentative repere culturale ale capitalei egiptene, o dimensiune culturală definitorie pentru Cairo, respectiv complexul istoric de biserici creștine copte. Aici vom vizita Biserica Suspendată, una dintre cele mai vechi lăcaşuri creştine ale oraşului, Biserica Sf. Gheorghe, precum şi Biserica Abu Sergah unde şi-a găsit adăpost Sf. Familie. Vom vizita apoi partea islamică a orașului, reprezentată prin Citadela lui Saladin, Moscheea de Alabastru și Bazarul Khan el Khalili - echivalentul peșterii lui Ali Baba, unde vom avea și timp liber pentru cumpărături. Cină și cazare în Cairo la Hotel Steigenberger Tahrir 4+* (sau similar 4+*).


Ziua 14. Cairo – Bucureşti
  • Transport:  Autocar Avion
  • Descriere:  Transfer la aeroportul din Cairo pentru plecarea spre Bucureşti cu compania Tarom, zbor RO 102 (04:30 / 07:20).

vezi mai multe

  • transport internaţional cu avionul pe ruta: Bucureşti – Cairo – București cu compania Tarom
  • transport local cu avionul pe ruta: Cairo – Aswan cu compania Nile Air
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 3 nopţi de cazare pe vasul de croazieră de 5*
  • 1 noapte de cazare la Luxor în hotel de 5*
  • 5 nopţi de cazare la Cairo în hotel de 4+*
  • 3 nopţi de cazare la Hurghada în hotel de 5*
  • mesele menţionate în program: 11 mic dejunuri, 6 cine, 3 zile cu pensiune completă pe vas (inclusiv Cină Festivă de Revelion) și 3 zile în regim All Inclusive la Hurghada
  • transferurile şi tururile menţionate în program
  • vizită la Muzeul de Egiptologie în Cairo
  • excursie cu ghid local pe Platoul Gizah, Marile Piramide, Necropola Sakkara și complexul arheologic Memphis
  • croazieră pe Nil cu vas de croazieră de 5* cu următoarele vizite incluse: • vizită la Barajul de la Aswan, Obeliscul Neterminat și Templul Philae • vizitarea templelor Kom Ombo și Edfu • vizitarea templelor monumentale Luxor și Karnak • vizitarea templului Abu Simbel • excursie în Valea Regilor • intrare în templul Funerar al Reginei Hatshepsut • excursie în Valea Reginelor și oprire la Coloșii lui Memnon • vizitarea Alexandriei • vizitarea Compexului Dendera
  • biletele de intrare la obiectivele turistice conform program
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxa de viză Egipt: aprox. 25 usd/pers., care se plăteşte individual la sosire
  • taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi în cadrul meselor (cu excepţia hotelului din Hurghada, unde regimul de masă este All Inclusive) etc.
  • bacşişuri: 65 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti. NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard


Acte:
  • pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentul de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare