Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Senegal – Gambia

Dakar – Ziguinchor – Djembereng – Banjul – Jufureh – Toubakouta – Joal Fadiouth – Saly – Parcul Bandia – Lacul Roz – Insula Goree
EUR 3690 00 EUR
pret/persoana
Africa de Vest: farmec şi culoare. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Senegal – Gambia
O călătorie inedită în cele mai importante locații din Africa de Vest: Gambia și Senegal, foste colonii franceze și engleze. Vom începe aventura în Dakar, capitala Senegalului, un loc plin de viață și culoare în care vom avea ocazia să explorăm piețele cu produse tradiționale. Vom descoperi peisajele spectaculoase ale Gambiei și Senegalului, satele tradiționale ale grupurilor etnice Fulani, ca la final să ajungem sa descoperim istoria sumbră a epocii sclaviei din Insula Goree. O experiență de neratat pentru cei care iubesc Africa în forma sa pură!

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Senegal – Gambia

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Senegal – Gambia

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Delta Saloum, Insula Fadiouth, Parcul Național Bandia, Lacul Retba, Insula Goree

Obiective arta: Dakar: Piața Independenței, Biroul Guvernatorului Francez, Camera de Comerț, Palatul Prezidențial, Marea Moschee, Piața Kermel, Piața Soumbedioune, Piața Tilen, Monumentul Renașterii Africane, Muzeul Civilizațiilor Negre, Banjul: Muzeul Național, Piața Albert, Piața 22 Iulie, muzeul Satului din satul Tanje, casa originală restaurată a clanului Kinte din Satul Jufureh, Insula Goree: Casa Sclavilor, Blocul de Licitații, Muzeul Etnografic, Fortul

Obiective traditii: Satul tradițional al tribului Jola, satul Tanje, satul Jufureh, satele gemene Joal – Fadiouth, satul de pescari M’bour

Obiective distractii: Vizitarea unui atelier de producție și vopsire a batik-ului din Serrakunda, Stațiunea Saly, safari în Parcul Național Bandia

Info tarif:

3690 EURO / loc în camera dublă; Supliment single: 680 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 14 turişti; pt. 11-13 turişti, tariful se va majora cu 150 euro/pers.

Nr minim de turisti: 14

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 10 Cină: 5



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul – Dakar (Senegal)
  • Masa:  În avion
  • Cazare:  Hotel Novotel 4* (sau similiar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 07:30 (în faţa biroului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (09:35 / 11:00), de unde se va pleca cu zborul TK 503 (14:05 / 18:30) spre Dakar, capitala și cel mai mare oraș al Senegalului. După sosire ne vom întâlni cu reprezentantul local care ne va asista în timpul transferului pentru cazare la Hotel Novotel 4* (sau similiar 4*).


Ziua 2. Dakar (Senegal)
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Novotel Dakar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Dakar: Piața Independenței Biroul Guvernatorului Francez Camera de Comerț Palatul Prezidențial Marea Moschee Piața Kermel Piața Soumbedioune Piața Tilen Monumentul Renașterii Africane Muzeul Civilizațiilor Negre
  • Descriere:  Mic dejun. Tur panoramic și pietonal al orașului Dakar, capitala Senegalului. Vom face o primă oprire în Piața Independenței, „inima” orașului Dakar, care a fost construită în anii 1960, fiind înconjurată de numeroase clădiri în stil colonial, inclusiv Biroul Guvernatorului Francez și Camera de Comerț. Vom admira în continuarea turului Palatul Prezidențial, un conac istoric construit în anul 1902 cu scopul de a servi drept reședință pentru Guvernatorul General al Africii de Vest Franceze, în prezent reședință oficială a președintelui Senegalului, dar și Marea Moschee, una dintre cele mai importante clădiri religioase din Dakar, la al cărui design au lucrat atât arhitecți francezi cât și arhitecți marocani. Moscheea a fost inaugurată în anul 1967 și este renumită atât pentru interiorul său extrem de bogat ornamentat, cât și pentru minaretul care se ridică la o înălțime de 67 de metri. Vom străbate apoi străzile Dakarului pentru a vizita principalele piețe ale orașului: Piața Kermel, Piața de produse de artizanat Soumbedioune, și nu în ultimul rând Piața Tilen, renumită pentru plantele medicinale precum și pentru vracii prezenți aici. Vom putea vedea Monumentul Renașterii Africane, cea mai înaltă statuie de pe continentul African, ce a fost inaugurată în anul 2010 pentru a comemora cei 50 de ani de independență ai Senegalului. Având o înălțime de 50 de metri, acest monument este mai înalt decât Statuia Libertății din New York sau statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Ultima vizită în cadrul acestui tur va fi la Muzeul Civilizației Africane, un complex impresionant, construit la inițiativa primului președinte senegalez, Leopold Sedar Senghor. Transfer pentru cazare la Hotel Novotel Dakar 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Dakar – Ziguinchor – Cap Skirring (Senegal)
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Residence 3* (sau similar 3*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Satul tradițional al tribului Jola
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Ziguinchor, în Senegal. Vom vizita satul tradițional al tribului Jola, unul dintre cele mai vechi triburi agrare din Africa de Vest, renumit pentru cultivarea orezului umed timp de cel puțin o mie de ani. Spre deosebire de alte culturi dominante din Africa de Vest, majoritatea comunităților Jola sunt lipsite de orice stratificare socială sau politică, fiind organizate în familii sau cartiere. Unele comunități au în frunte o autoritate centrală, un Rege, al cărui rol este asemănător cu cel al unui preot și nu al unui lider tradițional. Religia comunităților Jola este animismul, practicat prin numeroase ritualuri și ceremonii fetișiste. Sosire în Cap Skirring, cină și cazare la Hotel Hibiscus 3* (sau similar 3*).


Ziua 4. Ziguinchor – Djembereng – Cap Skirring (Senegal)
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Hibiscus 3* superior (sau similar 3*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom continua explorarea peisajului rural senegalez ce ne va purta prin numeroase sate tradiționale, prilej pentru a înțelege mai bine cultura locală, felul în care se desfășoară viața de zi cu zi, precum și credințele ancestrale ale locuitorilor, un element extrem de important care le ghidează viața. La încheierea turului vom fi transferați la Cap Skirring pentru cină și cazare la Hotel Hibiscus 3* superior (sau similar 3*).


Ziua 5. Kabrousse (Senegal) – Banjul (Gambia)
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ocean Bay 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Banjul: Muzeul Național Piața Albert Piața 22 Iulie
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom traversa granița cu Gambia, aflată la est de orașul Banjul, capitala țării, al patrulea oraș ca mărime din Gambia, ce are o populație de aprox. 400.000 de locuitori, care din sec. al XIX-lea și până în anul 1973, a fost cunoscut sub numele de Bathurst. Primul obiectiv pe care îl vom vizita este Muzeul Național, unde vom avea ocazia să admirăm o serie de artefacte istorice și culturale, inclusiv instrumente muzicale, unelte agricole precum și elemente de etnografie. Tot aici există și o secțiune arheologică interesantă care reconstituie una dintre primele perioade în care a fost înregistrată prezența umană în regiunea Gambiei. În continuarea zilei vom face o scurtă oprire în faimoasa Piață Albert, care, de la înființarea sa la mijlocul sec. al XIX-lea, a rămas cea mai efervescentă zonă de comerț, dar și principalul centru de activitate din Banjul. Ne vom putea familiariza cu fructele, legumele și preparatele tradiționale, dar și să cumpărăm produse de artizanat. Ultima oprire din cadrul turului va fi în Piața 22 Iulie, renumită pentru Memorialul Primului Război Mondial, precum și pentru fântâna care datează din anul 1930. Transfer pentru cazare la Hotel Ocean Bay 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Banjul (Gambia)
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ocean Bay 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Vizitarea unui atelier de producție și vopsire a batik-ului din Serrakunda Muzeul Satului din satul Tanje
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării împrejurimilor orașului Banjul. Vom vizita orașul Serrakunda, cel mai mare oraș din Gambia, situat în imediata apropiere a coastei Atlanticului. Orașul este format din nouă sate ce s-au dezvoltat formând astfel cea mai mare aglomerare urbană din țară, fiind fondat la începutul secolului al XIX-lea de Sayerr Jobe, care a migrat din Senegal în Gambia. Numele orașului Serrakunda se traduce „Casa Familiei Sayerr”. Aici, vom avea ocazia să vizităm un atelier de producție și vopsire a batik-ului. În continuarea zilei, ne vom îndrepta spre satul Tanje, unde vom avea ocazia să vizitam Muzeul Satului pentru a descoperi mai multe despre cultura Gambiei, natura, animalele dar și despre o serie de instrumente muzicale folosite în diferite ceremonii. La încheierea turului vom reveni în Banjul pentru cazare la Hotel Ocean Bay 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Banjul – Jufureh (Gambia) – Toubakouta (Senegal)
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Keur Saloum 3* (sau similar 3*)
  • Transport:  Autocar, ferry-boat
  • Obiective:  Casa originală restaurată a clanului Kinte din Satul Jufureh Delta Saloum
  • Descriere:  Mic dejun. Dis-de-dimineață vom face o plimbare cu feribotul spre regiunea Bara, pentru a ajunge în satul Jufureh ce a servit drept inspirație pentru faimosul roman „Roots” al lui Alex Haley, unde vom putea vedea casa originală restaurată a clanului Kinte, ocupată și în prezent de aceștia. În continuarea zilei vom trece frontiera înapoi în Senegal de unde ne vom îndrepta spre Toubakouta unde vom descoperi Delta Saloum ce se formează la gura de vărsare a râului omonim, deltă care este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, un adevărat labirint de canale, insule, cu vegetație tipică de mangrove, o rezervație unică a biosferei. Vom putea vedea de asemenea satele de pe maluri unde locuiesc pescarii ce trăiesc în armonie cu natura. Cină și cazare în Toubakouta la Hotel Keur Saloum 3* (sau similar 3*).


Ziua 8. Toubakouta – Joal Fadiouth – Saly (Senegal)
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Royam Saly 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Satele gemene Joal – Fadiouth Insula Fadiouth Satul de pescari M’bour Stațiunea Saly
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom explora cea mai faimoasă zonă rurală a Senegalului, prilej de a vizita satele gemene Joal – Fadiouth, primul situat pe continent, în timp ce al doilea este situat pe o insulă alcătuită în întregime din scoici, legate între ele printr-un pod. Insula Fadiouth este considerată un simbol al toleranței, fiind locul unde musulmanii, creștinii și animiștii trăiesc și sunt înmormântați împreună. Ne vom opri în satul de pescari M’bour pentru a vedea stilul de viață tradițional a acestor aventurieri ce merg la pescuit fără unelte sofisticate înfruntând de multe ori vicisitudinile oceanului. Mulți pescari mor anual în încercarea de a oferi familiilor lor minimul de subzistență. În anul 2004 se estima că peste 6000 astfel de canoe rudimentare ieșeau în largul coastelor senegaleze. După-amiază vom ajunge în stațiunea Saly, situată în regiunea Petite Côte, fost port comercial portughez, în prezent o importantă atracție turistică a țării, renumită pentru plaja străjuită de palmieri, precum și pentru numeroasele restaurante și resorturi. Transfer pentru cină și cazare la Hotel Royam Saly 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Saly – Parcul Național Bandia – Saly (Senegal)
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Royam Saly 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, vehicul 4x4
  • Obiective:  Safari în Parcul Național Bandia
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată unei experiențe inedite, safari în Parcul Național Bandia aflat la doar 65 km distanță față de capitala aglomerată Dakar, considerat o adevărată „bijuterie ecologică a Senegalului”, unde vom putea admira animale sălbatice precum rinoceri, crocodili, antilope, maimuțe, bivoli și gazele impala. În cea de-a doua parte a zilei, vă veți putea bucura de timp liber, destinat activităților individuale în Saly. Cină și cazare la Hotel Royam Saly 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Saly – Lacul Roz – Dakar (Senegal)
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Novotel Dakar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Lacul Retba
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita Lacul Retba, cunoscut sub numele de „Lacul Roz”, ce se află în nordul Peninsulei Capului Verde, la nord-est de Dakar. Lacul este considerat o adevărată anomalie a naturii, deoarece se mândrește cu una dintre cele mai rare fenomene naturale din lume. Nuanța roz a lacului este rezultatul cantității excesive de alge Dunaliella care produc un pigment roșu, folosit pentru a absorbi lumina, care la rândul său oferă algelor energie vitală. Lacul este renumit și pentru conținutul său abundent de sare, aici venind zilnic sute de lucrători din grupurile etnice fulani pentru a extrage sare. Veți avea ocazia să admirați metodele și uneltele tradiționale pe care aceștia le folosesc pentru a prelucra sarea, dar și să interacționați cu membrii acestui grup etnic care locuiesc în satele din jur. Transfer la Dakar pentru cazare la Hotel Novotel Dakar 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Dakar – Insula Goree – Dakar (Senegal) – Istanbul
  • Masa:  Mic dejun, în avion
  • Transport:  Autocar, ferry-boat, avion
  • Obiective:  Insula Goree: Casa Sclavilor Blocul de Licitații Muzeul Etnografic Fortul
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare către portul din Dakar unde vom urca la bordul unui feribot către Insula Goree, cunoscută popular și sub numele de „Casa Sclavilor”, cea mai mare piață de sclavi din Africa de Vest Continentală, unde au fost cumpărați și vânduți sclavi africani pentru mai bine de 300 de ani. Înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, insula este una dintre cele mai importante atracții turistice ale Senegalului. Aici vom avea ocazia să vizităm Casa Sclavilor, unde erau închiși zeci de mii de oameni, Blocul de Licitații, unde erau licitați și cumpărați sclavii, Muzeul Etnografic și Fortul, precum și să interacționăm cu localnicii. Întoarcere la Dakar unde vom avea timp liber pentru ultimele cumpărături până la ora transferului către aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 504 (20:40 / 06:35).


Ziua 12. Istanbul – București
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Sosire la Istanbul la ora 06:35, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:35 / 08:50).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: București – Istanbul – Dakar și retur cu compania Turkish Airlines
  • transport aerian local pe ruta: Dakar – Ziguinchor
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru toate zborurile (pot suferi modificări)
  • 10 nopți de cazare în hoteluri de 5*, 4* și 3*
  • mese conform program: 10 mic dejunuri și 5 cine
  • transferurile, tururile, croazierele și excursiile menționate în program
  • taxele de intrare la obiectivele menționate în program
  • tururi panoramice de oraş cu ghid local în: Banjul și Dakar
  • vizitarea Parcului Național Bandia
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenției de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • taxele de oraş (unde se percep) se achită, la recepţia hotelurilor, individual
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi în cadrul meselor etc.
  • bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de 14 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local IMPORTANT: Este obligatorie încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei cu două pagini libere succesive pentru viză pentru fiecare țară (în total 10 pagini)
  • dovada vaccinării împotriva Febrei Galbene până cu 14 zile înainte de începerea călătoriei
  • asigurare medicală


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentul de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare